Belgienii au găsit o soluţie pentru a recicla pâinea care rămâne nevândută în supermarketuri.

babylone_beerproject_be pâinea rămasă

Ca şi în alte ţări, şi în Belgia se mizează pe economia circulară (sau energia albastră) pentru fabricarea berii, relatează slate.fr. Mica fabrică de bere Brussels Beer Project, creată de doi prieteni, a decis să utilizeze pâinea la producerea uneia din tipurile sale de bere, numită Babylone. Numele se referă la babilonieni, care produceau “sikaru”, o băutură fermentată, un fel de “pâine de băut”. Babylone urmează același proces de producție ca majoritatea berilor speciale belgiene, cu o singură diferență: malțul din orz se amestecă cu făina de pâine.

Ideea le-a fost dată de Rob Renaerts, director și bioinginer al asociației Coduco (Bruxelles).

“Acum trei ani am cercetat risipa de pâine din Bruxelles. Am aflat atunci că în țările baltice se fabrică kvasul, băutură alcoolică pe bază de pâine. Dacă ne gândim bine, nu există așa multe diferențe între compoziția pâinii și cea a berii. Mi-am pus atunci întrebarea de ce nu s-a făcut acest lucru la Bruxelles. După trei săptămâni m-am întâlnit cu Sebastien pentru altceva și am vorbit despre acest lucru”, arată Renaerts.

“Am spus imediat da, fiindcă filosofia noastră este să luptăm împotriva risipei, mai ales că pâinea reprezintă 12% din totalul deșeurilor alimentare”, spune, la rândul său, Sebastien Morvan, citat de Agerpres.

Materia primă provine din stocurile nevândute în ajun în trei supermarketuri din capitala belgiană.

Berea Babylone, lansată în luna februarie a acestui an, este tot mai cerută și se pare le-a plăcut celor care au încercat-o, dacă se ia în considerare nota obținută pe RateBeer (91 din 100 la categoria sa), site pe care se pot da note berilor preferate. Producția se va dubla în curând, așa încât, dacă echipa se gândea inițial să producă 5 tone de făină necesară pentru umplerea a 100.000 de sticle, acum prevede să ajungă la 10 tone pentru a obține o producție de peste 200.000 de sticle pe an.

Pentru mai multe informatii vizitati beerproject.be

sursa


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.