Noul reactor – un „soare artificial” proiectat să reproducă procesul prin care Soarele creează energie, a atins o temperatură record: 100 de milioane de grade Celsius, conform Futurism.com. (vezi video mai jos)

soare artificial

Cercetătorii de la Institutul de Fizică Hefei din China au dezvoltat un reactor experimental, (soare artificial) care încearcă să imite procesul de fuziune nucleară care are loc în stele, pentru a genera energie. Plasma din reactorul Experimental Advanced Superconducting Tokamak (EAST) a fost încălzită la o temperatură uriașă, de 100 de milioane de grade Celsius, de 6 ori mai mult ca temperatura pe care o întâlnim în miezul Soarelui nostru (15 milioane de grade Celsius).

Dacă acest reactor va deveni funcțional și va putea obține energie prin fuziune nucleară ar fi un pas uriaș spre trecerea la o energie curată, care nu poluează și care ar fi practic nelimitată.

Conform experților, 100 de milioane de grade Celsius reprezintă temperatura minimă necesară pentru declanșarea fuziunii nucleare autonome pe Pământ. Interesant este că „soare artificial” este numele dat experimentului de fuziune nucleară și nu este similar cu luna artificială pe care China intenționează să o lanseze în curând.

In interiorul stelelor, hidrogenul fuzioneaza in heliu, iar mai apoi apar elementele mai grele. Procesul de fuziune eliberează cantități foarte mari de energie. Produsele secundare nu sunt radioactive. Pe Terra, singura putere nucleara pe care o folosim este fisiunea. Doar ca, aceasta necesita materiale radioactive si totul implica riscuri foarte mari, potrivit playtech.ro. Insa, exista un foarte mare interes pentru fuziune, un proces extrem de dificil de realizat.

Experimentele de fuziune nucleară încearcă să reproducă procesul de generare a energiei în Soare și, pentru a atinge acest obiectiv, cercetătorii din China au înființat în 2006 reactorul de fuziune experimental Tokamak Experimental Superconductor (EAST).

Reactoarele de tipul Tokamak, cum este și EAST, folosesc câmpul magnetic pentru a controla și încălzi plasma, astfel încât fuziunea nucleară care are loc în interior poate fi controlată. Deși temperatura atinsă de reactorul EAST pare uriașă, în realitate este minimum necesar pentru a se obține pe Pământ procesul de fuziune nucleară.

Soarele artificial a putut fi un succes datorită reactorului de la „Hefei Institutes of Physical Science”, care a fost pornit în anul 2006, pentru a putea fi făcute diverse experimente ce implică fuziunea nucleară, potrivit telegraph.co.uk.

Cu doar câteva zile în urmă, o echipă de cercetători de la Centrul Aerospaţial Chengdu şi Institutul de Cercetare pentru Sisteme şi Tehnologii Microelectronice anunțau că au creat o lună artificială. Satelitul ar urma să înlocuiască din 2020 iluminatul stradal dintr-un oraş din sudul Chinei. Potrivit BBC, lumina sa este de opt ori mai puternică decât cea reală. 


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.