Prof. univ. dr. IULIAN CREŢU, Preşedintele Fundaţiei Naţionale „Henri Coandă” pentru sprijinirea tinerilor supradotaţi – „În statisticile Naţiunilor Unite, România figurează pe locul doi în lume, la creaţie şi creativitate”

Vă mai amintiţi scenele de coşmar cu copii handicapaţi din orfelinatele României? Mii de minute cu astfel de orori au inundat televiziunile din întreaga lume, ca o curiozitate de pe altă planetă, ca o pată genetică, pusă pe fruntea ro­mânilor. Erau anii ’90, comunismul „căzuse” doar pe ziduri („Jos comunismul”), în Piaţa Universităţii, în Piaţa Operei din Timişoara, dar nu şi în mintea şi obi­ceiurile unora dintre noi şi, mai ales, ale unor po­li­ticieni. Acei copii care se legănau legaţi de pătuţuri, cu burţile lipite de şira spinării, ca subnutriţii din Afri­ca, ne-au tras după ei în infernul imagistic al lumii, acolo unde interesele sincere de a da o mână de ajutor se întâlneau cu dorinţa unora de a da încă o lovitură de graţie statului dintre Dunăre şi Carpaţi. Pe acest fundal, un bucureştean, viceprimar general al Ca­pitalei din partea PNŢCD, a luat decizia de a încerca să schimbe felul în care era văzută ţara noastră în lume. Profesor de estetică industrială la ASE şi la Universitatea din Oradea, Iulian Creţu a pus, în 1993, cu sprijinul fostului ministru al Educaţiei, Mi­hai Golu, bazele Fundaţiei naţionale pentru copii deş­tepţi, numiţi apoi „supradotaţi”. În oceanul de indi­ferenţă oficială, altoită pe metehnele neocomuniste care dominau comportamentul politic, fundaţia lui Iulian Creţu a apărut ca o curiozitate, ca o încercare ilu­zorie de a schimba ceva. Gândea aşa cine nu-l cu­noştea pe Creţu, cine nu ştia câtă ambiţie şi cât idea­lism îl animau pe creatorul „Curţii Sticlarilor”, ţără­nist susţinut de însuşi Seniorul Coposu. Fundaţia şi-a propus de la început schimbarea imaginii, întoar­cerea binoclului, cum s-ar spune, în interes naţional.

„Am dorit să arătăm că suntem o ţară normală, cu un potenţial de inteligenţă şi talent ieşit din comun”

– Ce v-aţi propus să reprezinte o fundaţie a tine­rilor supradotaţi, ţinând seama că, în îndepărtatul an 1993, numele de român fusese discreditat pretu­tindeni în lume?

– Tocmai această discreditare ne-a determinat să înfiinţăm fundaţia. În timp ce jurnalele de ştiri pre­zentau o Românie a handicapaţilor care cerşeau com­pătimirea, noi am dorit să sprijinim şi să încurajăm copiii excepţionali, afirmaţi în cadrul concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, să oferim lumii o altă imagine a României. Cine insista pe imaginile groazei? Nu ştim, au existat mai multe scenarii, cert e că ne aflam în faţa unei minciuni dezgustătoare, care trebuia demontată, deoarece lovea în însăşi fiinţa noastră naţională. Avem toată compasiunea pentru handicapaţi, aceştia merită să fie sprijiniţi, dar a face din ei o noţiune dominantă în existenţa unui neam este de condamnat. De aceea, am dorit să arătăm că suntem o ţară normală, cu un potenţial de inteligenţă şi talent ieşit din comun, chiar dacă statul nu s-a im­plicat deloc, nu a înfiinţat măcar un centru de cerce­tare a inteligenţei poporului român. Aproape că nu există olimpiadă internaţională unde elevii şi stu­denţii români să nu ocupe primele locuri şi să nu pri­mească medaliile de aur. Echipa României este temută de toţi, fiindcă se ştie că românii „suflă” me­da­liile cele mai va­loroase. Dar cine vorbeşte, la noi, de aceste per­for­manţe? O ştire sau o emisiune televi­zată despre aceşti „ambasadori” ai performanţei nu este agreată, deoa­rece nu face rating. Fundaţia noastră rămâne singurul lor prieten adevărat, un centru de polarizare a inte­ligenţei şi creativităţii tineretului român.

– Câţi membri are fundaţia şi cum se face pro­movarea lor în conştiinţa publică?

– Avem peste 1600 de membri! Cel mai recent este chiar marea noastră tenismenă Simona Halep, membru de onoare. Împreună cu ea şi cu sponsorul De­deman, am pus la punct un proiect prin care ur­mă­rim să construim terenuri de tenis în sate, sub slo­ganul „Halep sprijină tinerii pentru practicarea tenisu­lui”. În acest fel, fundaţia „Coandă” face un pas îna­inte, înspre domeniul sportului. Dacă luăm lucru­rile istoric, cel dintâi membru al fundaţiei, cu legitimaţia numărul 1, este marele violonist Alexan­dru Tomescu. Cu el ne-am început activitatea. Copil fiind, i-am asigurat călătorii în America, Franţa, Italia etc., unde a uluit prin prestaţiile sale artistice, deşi, în vremea aceea, nu cânta încă la vioara Stradivarius. A rămas ataşat de fundaţie până în ziua de azi, este mândria noastră cea mai mare. Mă întrebaţi cum facem pro­mo­varea acestor copii… Fundaţia şi-a propus să strângă în jurul ei pe cei mai valoroşi tineri din toate domeniile, mai puţin din sport. Ştim că societatea românească a trăit în trecutul apropiat, în comunism, o mistificare a valorilor. Tocmai pentru asta avem ne­voie acum să identificăm valorile excepţionale, elitele intelectuale, să le arătăm naţiunii şi lumii. Devenind membri ai fundaţiei, aceşti copii, deseori de la ţară, dar în aproape toate cazurile lipsiţi de mijloace materiale, primesc de la noi sprijin moral şi material: burse, premii, cheltuieli de participare la concursuri naţionale şi internaţionale, organizarea gratuită de expoziţii pentru pictori, organizarea de concerte şi spectacole pentru muzicieni, excursii în străinătate, adică speranţe în privinţa şanselor în viaţă, a ieşirii din anonimat. Fundaţia atrage atenţia asupra acestor elite şi le urmăreşte evoluţia până la vârsta de 35 de ani. Avem grijă ca talentele lor să nu se risi­peas­că, să nu se piardă. Căutăm asemenea copii şi îi alăturăm familiei deja create.

„Copiii nu trebuie folosiţi ca vehicule politice”

– Se spune că România deţine, din punct de vedere genetic, una dintre cele mai de vârf poziţii în ceea ce priveşte creaţia şi creativitatea. Aveţi, aici, la fundaţia „Coandă”, ocazia să observaţi acest lucru?

– Am această convingere, din viaţa de fiecare zi, din cunoaşterea atâtor tineri deosebiţi, dar ea mi-a fost întărită şi de un episod petrecut la New York, în biblioteca ONU, cu mulţi ani în urmă, când am fost surprins să observ că, în statisticile Naţiunilor Unite, România figurează pe locul doi în lume la creaţie şi creativitate! Am crezut că este o greşeală, dar şeful de sală, un francez, m-a invitat la o cafea şi mi-a de­monstrat că ONU nu se joacă cu vorbele. Apoi, cu un aer misterios, m-a întrebat: „De câte premii Nobel aţi fost vitregiţi sau v-au fost furate vouă, românilor? Dacă nu ştiţi, de ce nu ştiţi? Care sunt cauzele că voi nu ştiţi aceste lucruri atât de importante?” M-am ru­şinat şi am plecat umilit… Astăzi, când văd câţi tineri de valoare trec prin fundaţia noastră, mă gân­desc că situaţia se va schimba şi câţiva dintre ei vor lua mult râvnitul premiu sau măcar alte premii impor­tante. Primul care-mi vine în minte este matema­ticianul Daniel Arnold Moldovan din Cluj-Napoca. Fost elev al Liceului teoretic „Nicolae Bălcescu”, el a publicat, la vârsta de 16 ani, două cărţi de mate­matică pentru uzul elevilor, dar şi al profesorilor! Un elev tipăreşte două cărţi de culegeri de probleme pentru profesorii săi! Unde s-a mai văzut aşa ceva? Supranumit „Gauss al României”, acest eminent membru al fundaţiei noastre lucrează astăzi la CERN (Organizaţia Euro­peană pentru Cercetare Nucleară) din Geneva, acolo unde acceleratorul de particule LHC a descoperit bozonul Higgs sau „particula lui Dumnezeu”. Mă gân­desc apoi la violonistul Vlad Stăn­culeasa din Cra­iova, care cântă pe vioara lui Geor­ge Enescu, încre­din­ţată lui de statul român, ca o recunoaştere a cali­tăţilor sale excepţionale. El este membru vechi al fun­daţiei noastre, care l-a sprijinit încă din copilărie, iar în prezent locuieşte în Suedia, unde este con­certmaistru la Filarmonica din Göte­borg. Un alt star al viorii din fundaţia noastră este Daniela Tudor, lau­reată la Roma cu un premiu extrem de valoros: Pri­mo Premio Assoluto. A fost premiul pe care s-au bătut 64 de concurenţi, din 14 ţări.

– Vă rog să ne vorbiţi şi de alţi copii geniali. Ajun­gând pe afişe la 9 ani, la televiziuni sau pe ma­rile scene ale lumii, nu sunt oare nişte vedete prea tim­purii?

– Suntem împotriva vedetismului – boala care-i pierde pe unii dintre supradotaţii ţării. Sunt televiziuni şi fundaţii de familie care, nu o dată, au folosit copiii deştepţi ca vehicule politice, arătând cât de generos e unul sau altul dintre patronii interesaţi de imaginea lor electorală. Fundaţia „Coandă” nu lucrează în acest fel. Noi spunem că fiecare copil, mai ales dacă l-a dăruit Dumnezeu cu haruri peste normal, trebuie să muncească. El trebuie să se ajute singur, în primul rând. Alături de eforturile lui, venim noi şi îi dăm cu discreţie, cu atenţie şi răbdare, sprijinul moral, di­rec­ţiile, contactele, adesea fonduri de bani şi tot ce-i mai trebuie, ca să înţeleagă că nu porneşte singur în viaţă, că, pe lângă familie, este fundaţia care-i stă alături, până reuşeşte. Un astfel de tânăr are o mare responsa­bilitate faţă de persoana proprie şi faţă de ţară, el nu-şi mai aparţine în întregime. Dar să vorbim concret, cu exemple luate la întâmplare: îl am parcă în faţă pe Gabriel Berceanu, supranumit „un Labiş al zilelor noastre”, poet de mare rafinament, membru de la o vârstă fragedă al fundaţiei. Mă gândesc şi la ma­tematicianul Iulian Mardare, astăzi şef de catedră la o universitate din Olanda; la pianistul Matei Varga, care se va întoarce în ţară după triumful unei cariere strălucite în SUA; la marele violonist Andrei Tudor, laureat al Premiului I la un concurs internaţional de la Geneva, din cadrul Academiei de Muzică „Niccolo Paganini”; la pictoriţele Suzana Gheorghe şi Ioana Dascălu, prima, o admirabilă coloristă, cea de-a doua, o valoroasă portretistă, cărora le prevăd o mare carie­ră artistică; la savantul de la NASA, Florin Mingi­reanu, despre care se spune deja că este un probabil laureat al Premiului Nobel (astăzi, lucrează alături de cosmonautul Prunariu). Aş dori să-l evidenţiez, în mod special, pe Robert Azoiţei, cel care a cântat la Ateneul Român, în concertul Casei Regale a României, fiind şef de catedră la Academia de Muzică din Londra. De la noi a plecat şi marea balerină Alexandra Cristina Nicolescu, revelaţia Concursului European de Balet de la Paris; şi Andrei Licăreţ, un mare pianist de talie internaţională, şi mulţi, mulţi alţii… Cum să-i numesc pe toţi într-un interviu? Avem însă în lucru un volum în care îi vom prezenta. Va fi o mare surpriză pentru toată lumea.

„Oamenii bogaţi ai acestei ţări nu s-au omorât cu firea, să facă donaţii fundaţiei”

– Din totalul membrilor fundaţiei, câţi au primit burse de studii sau de doctorat în străinătate?

– Circa 800. Sunt burse câştigate la diverse con­cursuri şi sunt suportate, în mare parte, de statele res­pective. Desigur, ne-am fi dorit ca o parte din aceste burse să fie oferite de fundaţia noastră, dar oamenii bogaţi ai acestei ţări nu s-au omorât cu firea, să facă donaţii în acest domeniu, fără sclipici publi­citar. Şi nici Guvernul, deşi activitatea noastră, de 22 de ani, este clar de utilitate publică. Mulţumim, totuşi, pri­măriei sectorului 6, care ne sprijină în activitatea noastră la „Casa de sfat” din Drumul Taberei nr. 6. Pe scurt, în cei 22 de ani de existenţă, fundaţia „Henri Coandă” a cuprins o însemnată parte din patrimoniul de inteligenţă al poporului român. Astăzi, şi graţie activităţii noastre, România nu mai este o ţară de handicapaţi.

 Vizitati si Complexul cultural „Casa de sfat” – Poartă deschisă către suflet!

2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.