Invenţia unei clujence ar putea schimba viitorul construcţiilor. A fost premiată chiar şi în Coreea de Sud

viitorul construcţiilorOfelia Corbu se poate mândri cu lucrarea de doctorat la care a lucrat patru ani şi pe care a prezentat-o la mai bine de 20 de ani de la absolvirea Facultăţii de Construcţii de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Ea a reuşit să creeze betonul din deşeuri de sticlă, iar invenţia sa a fost brevetată şi a câştigat numeroase premii la saloanele de inventică din România, Croaţia, Republica Moldova şi din Coreea de Sud.

„Se poate folosi la structuri zvenlte, la elemente decorative, mobilier stradal, mobilier de interior, are foarte multe aplicabilităţi în funcţie şi de viziunea arhitecţilor”, a explicat Ofelia Corbu pentru Digi 24.

Chiar dacă betonul din deşeuri de sticlă este de două ori mai scump decât cel obişnuit, acesta aduce o serie de beneficii. El este impermeabil, rezistent la îngheţ-dezgheţ şi la uzură.

Clujeanca a folosit sticlă de cobalt de la o fabrică de profil din judeţ şi câteva tone de ciment pentru realizarea noului tip de beton. Invenţia Ofeliei Corbu ar putea stabili un nou trend în domeniul construcţiilor.

Viitorul construirii se îndreaptă către tehnici, tehnologii, materiale sustenabile şi există şanse ca acestea să vină sau paleta cu care vom lucra peste câţiva ani, să vină din multe zone, inclusiv cea a unor astfel de betoane care folosesc ingrediente reciclate, e vorba de sticlă, reintrodusă în circuit„, a declarat Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, pentru Digi 24.

Data articol: 27/07/2014 Sursa: Gandul.info


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *