*  “Următoarea revoluţie a ţării cred că va fi domeniul roboticii
*  “Sunt foarte dezamăgit de învăţământul românesc

echipa romaneeasca de robotica domeniul roboticii învăţământul românesc, suntem mai buni


Liceeni de la Colegiul Naţional de Informatică “‘Tudor Vianu” din Bucureşti au câştigat numeroase premii la concursuri de robotică “zburând” dintr-o ţară în alta.

Anul acesta, au câştigat medalia de aur în Coreea de Sud, au învins echipele ruseşti la un concurs din Rusia, în Germania au fost de neînvins, la fel şi în Olanda.

În America au câştigat locul trei.

Aceştia au concurat sub numele echipei “AutoVortex România”, iar antrenorul şi mentorul liceenilor este Ionuţ Panea, asistent universitar de finanţe în limba germană la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti. Mai multe despre experienţele trăite, am dezbătut într-un interviu.

Reporter: Ce înseamnă AutoVortex? Când a început povestea?
Ionuţ Panea: Acum cinci ani de zile. La acea vreme, cei de la Şcoala Americană au introdus concursul de robotică în România şi îşi doreau an de an să atragă câte două echipe noi româneşti de la şcoli publice, pentru a avea toţi copiii acces la robotică.
Reporter: Doar din Bucureşti?
Ionuţ Panea: Ei au planificat iniţial doar din Capitală şi primiseră o sponsorizare de la cei de la Romtelecom, prin care au cumpărat două kit-uri de piese – dar problema era cui să le dea. Profilul ideal de liceu pentru ei era un profil tehnic, astfel că au dat un kit copiilor de la Liceul Petru Maior şi al doilea kit liceului din Voluntari. Cei de acolo m-au sunat să vin să îi ajut să creeze robotul şi am acceptat. Am cunoscut copiii, care au fost selectaţi doar în funcţie de cunoaşterea limbii engleze.
Reporter: Deci, a fost şi un proces de selecţie?
Ionuţ Panea: De selecţie s-au ocupat directorul liceului împreună cu o profesoară de geografie. Un criteriu important a fost să ştie să vorbească limba engleză.
Reporter: Şi v-aţi apucat de treabă…
Ionuţ Panea: Da! Am lucrat patru zile, pentru că atât am avut timp şi am creat un robot, care i-a bătut pe cei de la Şcoala Americană. În urma câştigului, ne-am calificat în America la concurs. Acest lucru se întâmpla acum patru ani si ceva, deci era an electoral, iar cei de la primărie ne-au finanţat. Ajunşi în SUA, ne-am luat o bătaie cruntă, dar măcar am văzut şi noi cum stă treaba cu roboţii.
Reporter: Acest concurs este anual?
Ionuţ Panea: Da, dar se schimbă doar tema. Tema înseamnă că roboţii se luptă pe un teren de patru pe patru metri, iar an de an se schimbă elementele din teren. Anul acesta, de exemplu, au fost cuburi şi bile.
După ce primeşti tema, trebuie să cumperi piesele componente şi să te gândeşti ce faci cu robotul.
Reporter: Câţi copii trebuie să aibă o echipă? Vârsta contează?
Ionuţ Panea: Zece. Copiii nu pot avea mai mult de 18, 19 ani, condiţia fiind ca aceştia să fie elevi de liceu. Copiii sunt împărţiţi pe subdivizii. O parte se specializează pe crearea pieselor – aici lucrăm cu o firmă americană, PTC. Ei ne oferă un soft în care copiii pot modela piese, îşi fac robotul virtual. După care, piesele sunt create la o imprimantă 3D.
Reporter: Aveţi această imprimantă?
Ionuţ Panea: Da, o avem de vara trecută. Am participat la un concurs organizat de Agenţia Spaţială Română şi atunci ne-am găsit primii sponsori. Din banii primiţi, ne-am gândit să îi investim în această imprimantă 3D. Noi înainte construiam roboţii în stil clasic. De anul acesta am schimbat strategia – întâi îl verificăm în program, apoi îl producem.
Reporter: Revenind la subdivizii…
Ionuţ Panea: Da. O altă parte din copii s-au specializat pe programare. Şocul cel mare era că până acum robotul era programat într-un limbaj clasic, deci elemente ce le învaţă la şcoală. Americanii au hotărât brusc trecerea pe softul Java. Cum să programăm în Java?! Eu nu ştiam, ei nu ştiau. Am stat nopţile pe tutoriale şi am făcut totul de la zero. Am vrut ca robotul să meargă şi…a mers!
Reporter: Deci…au urmat concursurile?
Ionuţ Panea: Da. Primul l-am avut în Coreea de Sud. Menţionez de la început că am fost tot timpul motivaţi de câştig. Le-am inspirat copiilor ideea că nu vin la robotică neapărat să înveţe teorie, ci să ştie să construiască şi să mânuiască cât mai bine robotul. În acest sens, eu le dau foarte multă libertate copiilor pentru că atunci când simt că ai încredere în ei, se schimbă complet. Nu sunt încătuşaţi în atmosfera aia clasică de termene şi condiţii de la şcoală.
La concursuri vine partea grea. Robotul trebuie să fie bun. Deci, în Coreea am fost cu opt copii, care nu prea erau învăţaţi cu atmosfera concursului. Este un val de adrenalină. Copiii conduc pe teren robotul împotriva altor roboţi şi în momentul în care conduci, te pierzi. E o emoţie incredibilă, presiunea sălii, presiunea mea ca antrenor etc. Le povesteam că este foarte stresant, dar nu credeau până când nu ajungeau acolo şi le tremurau genunchii. Totul se bazează pe reflexe. Acolo am luat medalia de aur, fiind primul nostru concurs, prima noastră reuşită din sezonul 2016. Când ne-am întors în ţară toată lumea era fericită. Este o senzaţie de nedescris când baţi străinii. Nu că aş avea ceva cu ei, dar e plăcut. Câştigând, ne-am calificat mai departe.
Reporter: Unde a fost următorul concurs?
Ionuţ Panea: În Rusia, unde ne-am bătut cu cele mai bune divizii de acolo. A fost groaznic de greu, dar noi ne-am ambiţionat şi ne-am dus cu trei roboţi. De ce? Pentru că aveam copii care voiau să conducă. În Rusia nu înţelegeam nicio boabă – toţi vorbeau rusa acolo, deci ne înţelegeam prin semne. A venit concursul, am jucat foarte bine şi am intrat în finală. Ne-am aliniat toate echipele româneşti împotriva celor din Rusia, pe care le-am bătut de le-am rupt. A fost singura ţară care a venit la noi să ne strângă mâna şi să ne spună că suntem mai buni decât ei. În alte ţări s-a văzut că îi deranjam foarte tare, erau încruntaţi.
Reporter: Ce a urmat?
Ionuţ Panea: Germania. Înainte să vă povestesc, menţionez că am fost rugat să merg la un liceu din Răcari, judeţul Dâmboviţa, pentru a le arăta copiilor de acolo cum se face un robot. Am cunoscut copiii, care erau foarte simpli. După ce le-am spus ce şi cum, se vedea pe feţele lor încântarea. Pentru ei era ca un vis. Am început lucrul cam pe la începutul anului curent. Copiii s-au cunoscut şi împrietenit – cei de la server – locul nostru magic din Voluntari unde construim roboţii AutoVortex, cu cei din Răcari. La noi s-a mers pe principiul că, dacă tu ai fost învăţat de cineva ceva, ai obligaţia morală să înveţi la rândul tău pe cineva ceva. Dacă nu ţi se cere nicio taxă la început, te recompensezi ajutând un alt om. A funcţionat de minune şi au reuşit cu toţii să facă robotul. Atunci am hotărât să merg şi cu ei în Germania. Au zburat pentru prima oară cu avionul şi le-a plăcut la nebunie. Acolo erau echipe din Germania, din Estul Europei, din Olanda – un mix cultural. A început concursul şi…surpriză. În finală, copiii mei de la divizia AutoVortex s-au luptat contra copiilor de la Răcari. România versus România. Nu ne venea să credem. Cei din Răcari au luat locul II, dar a fost o fericire maximă.
Reporter: Când aveţi timp de pregătirea elevilor?
Ionuţ Panea: Copiii termină şcoala şi vin la server pe la şase, şapte seara. Ne apucăm de treabă şi ne prinde şi trei, patru dimineaţa. Când terminăm proviziile, ne dăm seama că trebuie să mergem acasă. Noi dacă ne-am învăţat aşa, mergeam la Răcari pe la orele 16 şi îi ţineam pe copii destul de târziu, iar apoi îi duceam pe o parte din ei personal acasă. Simţeam că schimb destinul unor copii.
Reporter: Cât investiţi într-un robot?
Ionuţ Panea: În jur de 8000 de euro.
Reporter: Ce concurs a urmat după Germania?
Ionuţ Panea: Olanda, unde au fost 84 de echipe. Nu ne-au lăsat cu mai mult de trei echipe pentru că auziseră ce ravagii am făcut. I-am rupt şi pe olandezi. Acolo am luat cea de-a doua invitaţie pentru Mondiale – pe prima o aveam din Rusia şi a trebuit să ne pregătim pentru America. Am pregătit copiii, roboţii i-am făcut mai puternici, mai rapizi. Ajunşi în SUA, erau absorbiţi de tot ce era acolo – clădiri ca în filme, magazine ca în filme. Ne-am dus la campionat, unde au fost spectatori din toată America, exact ca la Olimpiadă. Trebuie să fii pregătit pentru orice, vin alte echipe să îţi facă spionaj. Tu, la rândul tău înveţi să spionezi. Totdeauna trebuie să ştii ce fac adversarii şi cum merg meciurile.
Reporter: De ce?
Ionuţ Panea: Pentru că în momentul în care se termină calificările, primele patru echipe cel mai bine clasate aleg dintre următoarele. Atunci, tu trebuie să ai temele făcute! Astfel că, am terminat pe locul şase la calificări, dar trebuia să terminăm pe doi. A fost o eroare la arbitraj. Totuşi ne-a ales o echipă americană şi a fost primul an în care am fost curtaţi foarte intens. Toţi veneau la standul nostru. Am fost şi singura echipa care s-a calificat cinci ani consecutivi.
În final, ne-am clasat pe locul trei în America.
Reporter: În cât timp construiţi un robot? Din ce materiale?
Ionuţ Panea: 30 de ore săptămânal intensiv. Din aluminiu, în principal, şuruburi de fier, piuliţe, fire, lemn, plastic.
Reporter: Cum descrieţi învăţământul românesc?
Ionuţ Panea: Sunt foarte dezamăgit. De fiecare dată când am cerut ajutorul unui profesor, mă întrebau ce le iese şi…încheiam orice discuţie. Este un pic cam nedrept, nici mie nu mi-a ieşit nimic în afară de muncă şi nopţi nedormite. Chiar dacă nivelul de stres este ridicat, mulţumirea câştigului la un campionat te motivează să continui. Profesorii s-au învăţat foarte lacomi. Înţeleg că sunt salariile aşa cum sunt, dar nu te faci profesor doar să faci meditaţii. Nivelul de pregătire este foarte slab. Mi-ar fi fost şi mie mai uşor să vină cu nişte noţiuni, nu neapărat de mecanică, ci măcar de programare practică sau de vorbit în public. Am avut probleme cu unii copii, care nu puteau să ţină o prezentare din cauza emoţiilor. Chiar făceam glume că dacă am înfiinţa noi Colegiul AutoVortex, am implementa o oră specială de Şcoala Vieţii, unde copiii să înveţe exact ce trebuie să facă.
Reporter: V-aţi gândit să organizaţi un concurs de robotică în România?
Ionuţ Panea: Da, începând cu anul viitor. Împreună cu partenerii noştri de la McCann, în frunte cu domnul Bogdan Enoiu, care ne-a ajutat foarte mult până acum, dorim să iniţiem în primă fază zece licee – cinci din Bucureşti şi cinci din restul ţării. Totodată, va mai fi nevoie să ne găsim un spaţiu pe care să îl transformăm într-un hub revoluţionar. Acolo, copiii de la toate echipele pot veni să îşi fabrice piesele sau să discute idei creative pentru roboţii lor de luptă.
Reporter: Care este cea mai mare funcţie într-o echipă?
Ionuţ Panea: Rangul de şofer. Mai avem programator, modelator, partea de PR şi Facebook, fotograf şi copiii care fac caietul tehnic. Niciun copil nu “scapă” fără să facă ceva.
Reporter: Câte kilograme are un robot?
Ionuţ Panea: 23 de kilograme. Primul nostru robot avea patru, deci era rahitic. Mergând la concursuri, te şi formezi puţin după ce vezi şi altceva. Când mergi în America, trebuie să te baţi pentru fiecare piesă din teren.
Reporter: Ar fi domeniul roboticii unul de succes pe viitor?
Ionuţ Panea: Sincer, cred că acesta va fi viitorul. A fost revoluţia IT, iar următoarea cred că va fi cu robotica. Sunt atâtea munci pe care oamenii nu mai dorec să le facă. Robotul ar trebui să devină un prieten al omului.
Reporter: Ce planuri de viitor aveţi?
Ionuţ Panea: Să democratizăm robotica, adică să nu mai fie un subiect de domeniul SF. Este un domeniu în care contează să munceşti din plăcere. Ne dorim să scoatem România din conul acesta de umbră. În vestul Europei ne făceau ţigani în faţă, evitau să socializeze cu noi. După ce îi băteam de câteva ori, ne prindeau de frică şi era altceva. Măcar ne respectau, chiar dacă ne evitau.
Reporter: Unde va fi următorul concurs?
Ionuţ Panea: În Australia, acum în vară. Aceste schimburi de experienţă ne ajută foarte mult, iar copiii văd lumea.
Reporter: Vă mulţumesc şi vă doresc succes!

A consemnat LARISA BĂNICĂ,  BURSA 01.06.2016

Articole Asemanatoare si de Interes pentru Dvs