Andra Cristiana Ştefan are doar 17 ani, dar a reușit să se claseze pe locul al treilea, după un australian și un american, la unul dintre cele mai dificile concursuri di lume: de neuroștiințe.

o singură dată în viaţă

Este elevă a Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” din Iași s-a clasat pe locul trei la un concurs internaţional de neuroştiinţe, unde au participat adolescenţi de pe toate continentele lumii.  Andra studiază matematică-informatică la şcoală, însă are o pasiune deosebită pentru biologie.

Anul acesta a reprezentat cu succes România la competiţia internaţională de neuroştiinţe „International Brain Bee”, întorcându-se acasă cu medalii, premii şi diplome. Profesorul său de la clasă, dr. Cristian Gurzu, a văzut în Andra un potenţial extraordinar, a înscris-o şi a însoţit-o la concurs, unde ai voie să participi o singură dată în viaţă. Se pare că eleva de la „Bălcescu” a profitat la maximum de şansa oferită, clasându-se pe locul trei.

Competiţia s-a desfăşurat în acest an în Australia, la Cairns, în perioada 20 – 26 august. Au participat 23 de copii din toată lumea. Evaluarea acestora a constat atât în probe teoretice, cât şi în probe practice.

Concursul a constat în cinci probe teoretice şi practice. La prima etapă, cea de neuro-anatomie, a trebuit să identifice structuri din creierul uman. „Mirosea foarte tare a formol”, îşi aminteşte adolescenta, râzând, despre primul ei contact cu un creier uman adevărat. Deşi îl văzuse doar în cărţi şi pe internet, brăileanca a obţinut 26 de puncte din 30.

Cea de-a doua probă, de neuro-histologie, a presupus identificarea în imagini a unor structuri ale creierului uman şi ale creierului unui şoarece. Fata a reuşit să obţină 25,5 de puncte din 30.

Etapa a treia a competiţiei a constat în realizarea a trei eseuri pe teme ştiinţifice. Aici, lucrările Andrei au fost notate cu cel mai mare punctaj, 27,5 din 30, semn că la partea de teorie a fost cel mai bun concurent.

La proba de diagnostic medical, una dintre cele mai grele, brăileanca a uimit din nou, reuşind să acumuleze 25,5/30 puncte. Probabil din cauza emoţiilor, la ultima parte a competiţiei, cea de întrebări şi răspunsuri rapide, eleva a obţinut doar 18 puncte din 30. Chiar şi aşa, Andra Cristiana Ştefan s-a clasat pe locul III.

Locul I a fost câştigat de concurentul din Australia, iar locul II i-a revenit elevului din Statele Unite ale Americii.

Adolescenta şi-a „sacrificat” vacanţa, dedicându-şi timpul liber studiului. A citit cărţi de medicină şi a participat la patru şedinţe de pregătire, prin telefon, cu prof. dr. Charles Watson, de la Curtin University Western Australia. Toate acestea pentru că nu a avut posibilitatea de a merge într-un laborator de specialitate, unde să se pregătească pentru probele practice, în special. Ambiţioasă, nu s-a dat bătută din cauza acestui aspect şi a mers mai departe. După două zile obositoare, în care a schimbat trei avioane pentru a ajunge în Australia, brăileanca a dat tot ce-a fost mai bun şi a obţinut punctaje foarte mari în cadrul concursului. Nu a lăsat niciun moment la vedere faptul că nu a călcat în viaţa ei într-un laborator de specialitate ori că nu a intrat în contact cu vreun neurochirurg, de la care să culeagă informaţii.

sursa