Singura româncă ce candidează la prestigiosul premiu va dona milionul de dolari colegiului pe care îl conduce.

O profesoară de matematică din România este nominalizată la "Premiul Nobel pentru educație". Singura româncă ce candidează la prestigiosul premiu va dona milionul de dolari colegiului pe care îl conduce

FOTO: renasterea.ro

Prof.dr. Manuela Prajea, directoarea Colegiului Național „Traian” din Drobeta Turnu-Severin, a fost inclusă în lista primilor 50 de candidați pentru premiul „Global Teacher” 2016.

Aflat în al doilea an de existență și cunoscut în general ca „premiul Nobel pentru profesori”, premiul de un milion de dolari este cel mai mare de acest tip decernat unui profesor excepțional, care aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea profesiei de dascăl. Pe lista celor 50 de nominalizați, Manuela Prajea este singurul profesor din România.

Cei 50 de profesori din lista scurtă au fost selectați din peste 8.000 de nominalizări și înscrieri din 148 de țări din toată lumea. Pe lista scurtă sunt prezenți profesori din 29 de țări, iar prin prezentarea poveștilor lor, fundația Varkey speră ca publicul să se alăture dezbaterilor înfocate pe tema importanței profesorilor. Câștigătorul va fi anunțat în cadrul Forumului Global pentru Educație și Aptitudini din Dubai, din luna martie 2016 și sunt șanse foarte mari ca marele premiu să ajungă la Severin, potrivit jurnalromanesc.ro.

„Este vorba de competiția mondială pentru profesori, o competiție care celebrează succesul cadrelor didactice în întreaga lume. Am participat la această competiție anul acesta alături de mii de participanți din peste 128 de țări și am fost selectată printre primii 50 de finaliști, ca urmare a activității mele depuse și probate în cadrul competiției. Premiul final este de 1 milion de dolari, pe care am declarat că vreau să-l donez Colegiului Național Traian”, spune Manuela Prajea.

„Am ales să donez această sumă pentru că vreau să arăt că în România se întâmplă lucruri bune și există și oameni devotați care realizează mult voluntariat și până la urmă contează fericirea pe care o ai atunci când faci un lucru bun și când ajuți comunitatea”.

Suzy Manuela Prajea a fost un copil minune în domeniul matematicii; în clasa a 8-a, ea a câștigat Olimpiada Județeană de Matematică cu punctajul maxim. Și-a continuat cariera în domeniu și a continuat să pregătească zeci de elevi pentru a excela în matematică și a-i călca pe urme, câștigând concursuri de profil. Pe parcursul ultimilor 25 de ani, ea a adus comunității sale 64 de premii internaționale, 133 de premii naționale și peste 430 de premii județene.

În afara faptului că a oferit pregătire suplimentară celor mai buni dintre elevii săi în domeniul matematicii, este un profesor de succes prin faptul că își face elevii să înțeleagă impactul și relevanța matematicii în lumea reală. Se concentrează pe rezolvarea creativă a problemelor și pe aplicațiile practice ale acestora, mai degrabă decât pe tehnicile tradiționale de învățare și repetare a unor concepte teoretice. Suzy și-a făcut cunoscută abordarea profesorală, contribuind la peste 40 de manuale și fiind membră a Consiliului Național pentru Învățământ” – astfel este caracterizată profesoara în comunicatul de presă fundației care oferă acest premiu.

De Anca Apostol / activenews.ro


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.

Articole Asemanatoare si de Interes pentru Dvs