Piotr Leonidovici Kapița (1894-1984) este un nume pe care-l cunoaște orice fizician, însă e mai puțin cunoscut românilor. În anul 1978, fizicianul de geniu Piotr Kapița a fost distins cu Premiul Nobel, pentru remarcabila sa activitate de cercetare. De obicei, despre Kapița se spune că ar fi rus, dar pe lângă numele său, care dă de bănuit o origine românească, mai trebuie spus că marele savant vorbea limba română la fel de bine ca un român get-beget.
Despre strălucitul cercetător al fascinantei lumi a atomului se spune în cel mai bun caz, că avea „origini basarabene”. Ambii părinți ai lui Kapița erau originari din Basarabia și e ușor de înțeles ce limbă se vorbea în familia sa. Foarte probabil, unul dintre strămoșii paterni ai savantului s-a numit… Căpiță. Cel care avea să devină unul dintre marii fizicieni ai lumii a văzut lumina zilei la Kronstadt, oraș de pe insula Kotlin din Marea Baltică. Tatăl său a fost inginer militar, ajungând la gradul de general, iar mama sa a fost specialistă în filologie.
Kapița a studiat la Petrograd, facultatea de electromecanică (institutul politehnic). Între 1915 și 1916 participat și la Primul Război Mondial, ca șofer de ambulanță, transportând mii de răniți. După război, în anul 1918, Kapița devenea profesor la facultatea de fizică și mecanică iar în 1923, pe când se afla în Occident, a devenit doctor în științe.
Comuniștii din URSS aveau mare nevoie de fizicieni, pentru proiectele lor științifice, dar mai ales militare. Kapița nu voia să se stabilească definitiv în Rusia, deoarece avea motive să creadă că nu i se va mai permite, ulterior, să se deplaseze prin lume, date fiind legile bolșevice. Temerile sale au fost întemeiate!
În cursul unei „scurte” vizite în URSS, efectuată cu soția sa, Kapița a fost pus în situația de a nu se mai putea înapoia în Anglia, unde avea cercetări importante de realizat. Soției sale i s-a permis să plece, deoarece cei doi copii ai familiei Kapița se aflau în Anglia. Curând, toată familia s-a reunit în URSS.
Autoritățile comuniste i-au oferit savantului, în 1935, postul de director al unui institut de fizică subordonat Academiei de științe a URSS. În „imperiul roșu” savantul s-a remarcat ca un curajos apărător al oamenilor de știință prigoniți pentru opiniile sau originile lor, trimițând sute de scrisori către liderii comuniști. În plină teroare stalinistă, intervențiile lui Kapița au salvat numeroși cercetători și cadre didactice de la încarcerare sau deportarea în ucigătoarea Siberie.
După izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale, Kapița a proiectat și construit, la Kazan, cea mai puternică instalație prevăzută cu turbină, destinată lichefierii aerului, dintre cele existente la acel moment în lume.
După al Doilea Război Mondial, în URSS a început să se lucreze, febril, la producerea primei bombe atomice rusești. Kapița a fost invitat să se alăture colectivului de lucru. A refuzat cu fermitate! Acest refuz a avut grave consecințe asupra carierei sale.
Câtă deosebire între Kapița și alți mari fizicieni ai anilor ′40, care s-au implicat fără să-și pună probleme de conștiință în crearea celei mai nimicitoare arme de până atunci! Dacă și alți savanți ar fi fost la fel de fermi și ar fi avut o conștiință la fel de evoluată precum Kapița, nu s-ar mai fi produs ororile de la Hiroshima și Nagasaki.
Cum spuneam, nobilul savant a avut de suferit, de pe urma refuzului său. A fost, pe dată, destituit din funcția de conducere ocupată în institutul de fizică. I s-a interzis și comunicarea cu alți oameni de știință. Vreme de opt ani a stat în arest la domiciliu, timp în care a studiat și a experimentat într-un mic laborator improvizat.
Abia în anul 1955 i-a fost admisă cererea de reintegrare în institutul de cercetare, unde a efectuat studii asupra plasmei la temperaturi înalte. Piotr Kapița a efectuat cercetări în multiple domenii ale fizicii: fulgerele globulare, hidrodinamica straturilor lichide de grosime redusă, însușirile plasmei, generatoarele de microunde, radioactivitatea etc.
Sovieticii i-au îngăduit lui Kapița să se deplaseze în Occident abia în 1965, la 30 de ani după ce îl constrânseseră să rămână în „imperiul roșu”. Prima deplasare a fost în Danemarca, unde i s-a acordat medalia de aur „Niels Bohr”, pentru cercetările efectuate.
Într-o zi de toamnă a anului 1978, Piotr Kapița se afla în apropierea Moscovei, la un sanatoriu, pentru odihnă și refacerea capacitatății de muncă. Acolo a primit o telegramă. Academia Suedeză de Științe îl înștiința pe savantul cu origini românești că i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Fizică, în urma studiilor sale realizate în materia fizicii temperaturilor scăzute. Era încununarea unei vieți întregi dedicate științei!
Academicianul Serghei Kapița (1928-2012), unul dintre cei doi fii ai marelui fizician, obișnuia să răspundă în românește, atunci când reporterii din Republica Moldova îi adresau întrebări în limba rusă. Despre așa-zisa „limbă moldovenească”, Serghei Kapița (născut în Marea Britanie) spunea că… „este limba română și n-ai ce-i face”.
Autor: Tomi Tohaneanu
Sursa: wikipedia.org, unimedia.info
Lasă un răspuns