La vârsta de 10 ani, Estera Forogă reprezintă un mic geniu în muzică. Sunt persoane care o văd ca fiind al doilea Mozart, la cât este de talentată. S-a născut cu ureche muzicală absolută. Deși nu a studiat teorie muzicală, poate recunoaşte orice sunet pe care-l aude şi compune piese.

Estera-Forogă-696x520

Fluieraşul cel mic, chitara, mandolina, flautul, vioara, naiul, clarinetul, acordeonul şi pianul sunt nouă instrumente muzicale la care ea cântă. De la vârsta de 3 ani și jumate cânta la fluieraşul cel mic. Părinţii şi-au dat seama de talentul micuţei Estera abia după ce ea a fost ascultată de către profesorul Păuţa.

„Domnul profesor ne-a spus că trebuie să avem grijă de ea. Că este ca un diamant pe care trebuie să-l şlefuim”, a spus Ana Forogău, mama Esterei pentru Vocea Transilvaniei.

Mama Esterei a învăţat notele muzicale când era însărcinată cu fetiţa. Aşa îşi explică talentul fetiţei.

„Când am aflat că Estera are ureche muzicală absolută a fost cel mai frumos moment. Nu ştiam că există aşa ceva. Nu putem decât să ne bucurăm şi să fim alături de ea”, declara mama Esterei.

Tot ea a constatat că fetița cânta chiar dacă nu cunoştea notele de portativ.

 „Am întrebat-o cum de cântă si a zis că ştie ea. A învăţat la flaut, la mandolină, la vioară şi foarte repede a învăţat notele, nu ştiu cum şi nici nu-mi pot explica ”, spunea Ana Forogău.

Maestrul Sabin Păuţa  le-a spus părinţilor că fetiţa lor este un geniu de talia lui Mozart.

„Un asemenea talent se naşte o dată la o mie de ani.  La ea se poate vorbi despre o maturitate ieşită din comun, despre o sensibilitate deosebită, despre o putere de asimilare pe care n-am întâlnit-o la alţi copii”, afirma profesorul Păuţa.

Impresionat de talentul Esterei, i-a dăruit un pian şi i-a îndrumat pe părinţi către profesori universitari la care să înveţe pianul  şi teorie muzicală.

Fundaţia Comunitară Oradea le-a venit în ajutor părinților, oferindu-i Esterei suma de 6.000 de lei pentru cursuri.

Estera merge la ore la pian şi teorie muzicală, iar rezultatele se văd. La școală are carnetul plin de calificative maxime, iar învăţătoarea o numește“Îngeraşul”.

„Nu am păpuşi acasă pentru că pentru mine sunt mai importante instrumentele. După ce ajung de la şcoală, îmi fac temele, şi cânt. Nu am timp să mă joc cu alţi copii”, spune Estera.

Sursa: expunere.com


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.