Intitulată “deflector termic”, invenţia inginerului auto din Deva este destinată echipării autovehiculelor pentru perioada de vară şi contribuie la reducerea pierderilor de putere a motorului cauzate de temperaturile ridicate de afară.

Corneliu-Birtok-Baneasa reducerea consumului de carburant

“Deflectorul termic integrat se montează pe galeria de admisie la motor. El protejează filtrul de aer şi nu permite aerului cald să ajungă pe galeria de admisie. Se ştie că pe timpul verii, maşina merge lejer dimineaţa, însă după amiaza, dacă suntem în trafic şi asfaltul este încins, simţim o pierdere de putere la motor. Prin urmare, trebuie să apăsăm mai tare pe acceleraţie ca să rulăm aşa cum o făceam în timpul dimineţii. Folosirea deflectorului termic permite eliminarea acestui inconvenient şi duce, implicit, la reducerea consumului de carburant”, a declarat miercuri, 13 Aprilie 2016, pentru AGERPRES, inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.

El a explicat că prin folosirea invenţiei sale se reduce temperatura aerului pe galeria de admisie la motor, ceea ce permite optimizarea funcţionării acestuia şi reducerea consumului cu circa 7%, în paralel cu o scădere a noxelor emise în mediul înconjurător.

masini_in_coada_pe_un_pod

Deflectorul termic prezentat de Corneliu Birtok Băneasă este o invenţie care a fost testată în practică din anul 2010, când a fost implementată pentru prima dată pe autoturisme şi pe autobuzele unei companii de transport local din Alba Iulia.

Inginerul Corneliu Birtok Băneasă este acum doctorand al Universităţii Politehnica din Timişoara în specializarea Ingineria materialelor.

România va fi prezentă la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva cu 30 de invenţii.

Data articol: 13/04/2016
Sursa: romanialibera.ro


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.