IQ-ul său este mult mai mare decât al multor membri Mensa, depășind mulți alți copii.

mihail-iulian-barascu peste toti membri Mensa

Mihail Iulian Bărăscu este considerat geniul planetei, având un IQ de 162. Tânărul adolescent din România are, la doar 14 ani, un palmares de invidiat, dar și o familie pe măsură, care s-a ocupat îndeaproape de educația lui, de propulsarea lui.

Potrivit ziarulromanesc.net, Iulian, originar din Craiova, s-a stabilit cu părinții săi în Dover, Marea Britanie, încă din anul 2009, reușind să devină o personalitate complexă. Tatăl lui Iuian este profesor de religie, iar mama sa este un reputat medic stomatolog. Cei doi se pot mândri cu un copil care recent a fost evaluat de organizația Internațională Mensa, care a stabilit un coeficient de 162, adică cel mai înalt de pe glob la această dată.

Românul a scris deja și publicat primul său roman și vorbește o engleză ireproșabilă. El consideră că inteligența este un apanaj al multor oameni, însă ea nu este folosită în mod eficient și constructiv. Totodată genialul adolescent își dorește să devină un arhitect de excepție și un scriitor consacrat.

Mihail Iulian Bărăscu este un pasionat al literaturii de tip SF și deja a reușit să dea lovitura cu o creație la limita inteligibilului, intitulată Necromancer RPG-The Book, care are toate șansele să devină un best-seller dacă va fi promovată cu atenție. Conform tatălui său, Mihail este un elev de excepție, excelând la toate materiile fără a depune foarte mult efort și tocmai din acest motiv are timpul necesar să se ocupe și de alte studii sau să se dedice teatrului în clubul în care este înscris.

În prezent, genialul oltean este în clasa a IX-a, fiind ales anul trecut șeful clasei, distincție meritorie care a încununat eforturi ale unui elev unic în Marea Britanie.

Mihail Bărăscu este și un sportiv de top, practicând cu succes artele marțiale, unde a obținut rezultate de execepție.

Odată cu recunoașterea și certificarea coeficientului IQ, Iulian a intrat în vizorul celor mai mari universități din Marea Britanie, care se bat pentru a obține serviciile tânărului geniu din România.

SURSA: ro.blastingnews.com


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației pentru Antreprenoriat Comunitar, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.