Echipa ENTy, reprezentanta României la finala globală Microsoft Imagine Cup 2016, a câștigat locul întâi la categoria Innovation, un premiu în valoare de 50.000 dolari și șansa să primească titlul de campion Imagine Cup, se arată într-un comunicat de presă al Microsoft.

studenti romani


Cei trei studenți ai Universității Politehnice din București – Flavia Oprea, Iulian Mateșică și Cristian Alexandrescu – au dezvoltat un dispozitiv hi-tech de mici dimensiuni ce urmărește echilibrul urechii interne și verifică postura coloanei vertebrale în timp real. Dispozitivul poate fi purtat pe spate sau cap și poate detecta probleme ale urechii interne și generează date care pot fi utile medicilor în diagnosticarea pacienților cu tulburări de echilibru.

“Experiența aici este una uimitoare și nu poate fi redată clar prin cuvinte. Imagine Cup a deschis echipei noastre multe drumuri și a validat încă o dată ideea inovativă a ENTy, dar și a valorii studenților români din IT”, a declarat Flavia Oprea – product developer ENTy, imediat după ceremonia de premiere.

Echipa ENTy a participat la finala globală a Microsoft Imagine Cup, care s-a desfășurat în Seattle SUA. Microsoft a oferit premii celor mai inovatoare și originale proiecte de utilizare a tehnologiei. La competiție au participat doar 35 de echipe din întreaga lume. Aceștia au avut ocazia să concureze cu propriile proiecte în cadrul a trei secțiuni ale concursului: Innovation, Games, world Citizenship. Fiecare câștigător din fiecare categorie a primit un premiu în valoare de 50.000 de dolari din partea Microsoft pentru a-și continua cercetările și pentru dezvoltarea proiectelor prezentate.

Articole Asemanatoare si de Interes pentru Dvs